atat de-ar fi

Mă-ncred în nimic.Mă ghidez după valuri și aștept fulgerele ,ce nu-ntârzie să-apară,să-mi țină companie.Mă vad departe,desenând portrete pe așchii de stejar.Îmbrățișez cu patimă florile și aștern lacrimile-n iarbă.Mi-am pierdut pielea și-n loc mi-au crescut solzi.Nutresc sentimente ce nu-mi aparțin;le-arunc dar ca un bumerang revin sfărâmițându-mi corpul.Cresc constant sub ploaie și-mi aud glasul pierind în ecouri grave.Inventez oameni și lumini,deslușesc creații ale imaginației tale și-mi adăpostesc sufletul sub timp...renunț pentru a relua în arsuri de tatuaj gânduri fugare.Aștept iar viața ce s-ndepărtat de mie.Suflu fum iar plămânii-mi sunt înghețați.Nu vad în imagini ci-n sunete acute ce-mi dezintegrează vederea.Ochii s-au întunecat într-un purpuriu umbrit.Am șters albul din existență și-a dispărut demult și-n mine.Aș renunța...Doamne cum aș renunța...