Porti deschise in interior

E prima data cand simt Parisul pe strazile Bucurestiului.A renascut sub privirea mea.O cafenea frantuzita unde nici o masa si nici un scaun nu seamana,unde muzica ofera simturile acelea profunde de care vorbea August Endell,unde arta capata contururi cotidiene deopotriva indepartandu-se de banal.
Soarele apune din ce in ce mai tarziu si o data cu el convingerea mea ca aici e de mine.Simt fiori de mandrie la gandul ca aici vreau sa traiesc si sa iubesc.Oamenii toti au aura mov,palarii colorate si pantofi roz cu toc.Cerul se poarta in dungi albastre,fiecare cu amintirea unei zile de ieri,a unei zile de maine.Iarba si-a trasat carouri si se misca precum bufonii curtilor regale.Cainii au inceput a vorbi pe-ntelesul tuturor predand politeturi.
Tocmai am zarit una dintre cartile ce si-au insusit picioare si umbla pe aceste strazi romanesti,deschizandu-si copertele precum dansatoarele de cabaret faldurile,transformand indecenta culturala in arta.Mirosurile au luat forma viziala si vad parfum de cafea si briose calde la promenada pe Smardan.Gandurile si-au gasit cheie si-au evadat pentru totdeauna din inchisoarea mintii.Stau atarnate pe sarma deasupra palariilor.Uite,fetei cu ochelari galbeni tocmai i s-a pus pe sarma ca s-andragostit.
Adevarul nu are limite intr-un univers unde "de ce-urile" au disparut.

Amprenta pe o zi

Am plecat.O rasuflare grea,imputita,calda,mi se asterne pe umar trimisa de nasul mare din spatele meu.Ma misc un pic de parca as mai putea scapa acum de urmele lasate-o alta amprenta a unui corp slinos mi se imprima pe palma.Mi-e scarba de propriul meu corp.Mai devreme atat de proaspat,moale,curios si-acum dezgustator...O simpla plimbare si m-am murdarit.
Ar fi mai bine sa fiu o musca.M-as caca pe unde poftesc,sange gasesc...destule bube pe corpurile oamenilor.Vin eu,apoi coc,se inflameaza,supureaza...un lichid lipicios,dulce,galbui;as face rau prin natura proprie si n-ar trebui sa ma simt vinovata,as fi eu pentru a supravietui intr-o lume a gunoaielor.Si ce daca dupa o alergatura zdravana,dupa ce m-as da cu capul de toti peretii si toate geamurile,dupa un bazait infernal as inceta cu-n singur gest-Plici!Macar as lasa o urma pe-un perete verde si mai murdar acum.O urma intinsa din sangele victimelor mele.Asta da viata!Si ce moarte!Glorioasa as spune-victima.O moarte unica pe campul de lupta al existentei.As ramane in memoria celorlalte muste ca o luptatoare ce s-a jertfit pentru cauza.Ce cauza va intrebati?A foamei bineinteles...
Buna alternativa a vietii nenorocite pe care o caram pe umeri zi de zi.Noaptea ce mai scapam de chinurile groaznice dar si atunci-ce crunta amagire;un somn profund ca apoi sa vina visele idioate care strica tot-iti aduc aminte in linistea deplina ce-o experimentai de stricaciunea ce-ai trait cu ore in urma sau mai rau iti aminteste ca si maine te vei trezi.Cand credeai ca ai scapat de vise si urmeaza debarasarea de trairi intervin nevoile fiziologice-sa fim tehnici-alte porcarii ale corpului nostru,defecatiile unei zile de dezmat culinar.
Imi pun viata-n carca si pornesc aceeasi rutina zilnica ce-mi face capul sa crape de durere.imi bag un zambet in buzunar-tre' sa fiu pregatita-in conditii optime il scot,il lipesc and voila!Numai ochii sa nu ma tradeze,nu cred,nu sunt multi ce-i stiu a citi.O gura stransa,stramba,uscata,trasaturi ce se scurg intr-o schimonoseala dintr-acelea incantatoare-alternativa unei vieti false.Asta-i expresia atunci cand rar te mai trezesti la realitate.Pur si simplu prea oribila.Recunosc!Si eu ma-nchid in colivii de iluzii,optimista casa a starilor de spirit.Ne este scris pe eticheta in momentul fabricarii-nu suntem capabili sa parcurgem realitatea reala,adevarata,pura,decat in momentele limita de timp,de vreme,de capacitatea fiecaruia de suportare sau de conditiile de sedare.
Acum sunt afara.Am evadat pentru cateva ceasuri din colivie.O sa-mi prinda iar viata pe umeri si-atunci involuntar intr-n colivie.Nu mai e mult timp.Trebuie sa ma grabesc,ii aud deja pasii grei.Ma sufoca camera asta-imi zdrobeste inspiratia,extazul,geniul.O sa inventez un aparat de scris ganduri.O mica secretara ce sta ascunsa dupa ureche si noteaza gandurile.Termin,o iau,o bag in cutie.O idee fenomenala.De ce nu m-am gandit la asta pana acum.In fine,se zice ca niciodata nu e prea tarziu...s-o creada ei!Ce n-a fost nici n-o sa fie...e de mult pierdut.Si daca incerci sa-l aduci la viata intr-o slaba imitatie a realului nu va dura.
Sa fie sinuciderea o solutie a debarasarii de dezgustul provocat de realitate?Sa fie asta solutia pierderii unui corp anonim(cand sufletul e de mult pierdut)?Poate fi-dupa mintea bolnava a oricarui om ce s-a saturat de falsa fericire a altora.Inrautateste-ti gandurile in rarele momente de evadare si greutatea va deveni suportabila.O colivie perfecta se distruge cel mai usor pentru ca ea insasi este un vis-perfectiunea nu exista si-atunci printr-o simpla fraza demontezi existenta cuiva.Nu va pieri cum te asteptai,isi va crea alta colivie si alta si alta pana se va autodistruge prin negarea continua a nevoilor sufletului.Va deceda ,intr-un final,undeva in mizerie,uitat,neregretat,inca un anonim ce n-a facut fata vietii...

amintiri din prezent

Ma resetez in fiecare seara dar se pare ca butonul s-a scurtcircuitat caci pare a nu mai functiona.Sunt iarasi un duplicat al unei personalitati multiple ce-si ascunde stash-ul de emotii in buzunarul hainei,ce-si lipeste zambete,isi monteaza lacrimi,ce se reconstruieste la fiecare privire in oglinda.Am ridicat un zid si-am uitat sa montam o usa sau macar o fereastra.Complexitatea unui timp incert ma copleseste,aiureste, si-as vrea sa ies din buimaceala asta.Urasc deja-vu-urile si uite-ma prinsa-ntr-unul.Cuvintele si-au pierdut importanta iar faptele au devin ecouri.Sa am rabdare sa ce?caci doare...