Porti deschise in interior

E prima data cand simt Parisul pe strazile Bucurestiului.A renascut sub privirea mea.O cafenea frantuzita unde nici o masa si nici un scaun nu seamana,unde muzica ofera simturile acelea profunde de care vorbea August Endell,unde arta capata contururi cotidiene deopotriva indepartandu-se de banal.
Soarele apune din ce in ce mai tarziu si o data cu el convingerea mea ca aici e de mine.Simt fiori de mandrie la gandul ca aici vreau sa traiesc si sa iubesc.Oamenii toti au aura mov,palarii colorate si pantofi roz cu toc.Cerul se poarta in dungi albastre,fiecare cu amintirea unei zile de ieri,a unei zile de maine.Iarba si-a trasat carouri si se misca precum bufonii curtilor regale.Cainii au inceput a vorbi pe-ntelesul tuturor predand politeturi.
Tocmai am zarit una dintre cartile ce si-au insusit picioare si umbla pe aceste strazi romanesti,deschizandu-si copertele precum dansatoarele de cabaret faldurile,transformand indecenta culturala in arta.Mirosurile au luat forma viziala si vad parfum de cafea si briose calde la promenada pe Smardan.Gandurile si-au gasit cheie si-au evadat pentru totdeauna din inchisoarea mintii.Stau atarnate pe sarma deasupra palariilor.Uite,fetei cu ochelari galbeni tocmai i s-a pus pe sarma ca s-andragostit.
Adevarul nu are limite intr-un univers unde "de ce-urile" au disparut.