Nesocotesc darurile fiecarei zile din inconstienta unui prezent.Ma bat cu pumnii in piept de fiecare data cand imi aduc aminte ca am uitat sa traiesc acum din cauza clipei de adineauri...acum e pierduta.Nu imi permit sa pierd nici un moment pentru ca pot inceta a exista oricand,sa devin si eu o parte din nimic.Cineva spunea ca nu iertam niciodata,uneori uitam.Eu iert!iert mai mult decat as vrea si uit des.Poate pentru ca sunt naiva si ma agat de gandul ca oamenii sunt inca buni.Vreau sa iubesc pentru ca nu concep altfel.De ce sa fiu singura doar cu mine?de ce as irosi timp nedaruind nimanui iubire.Mi se-ntristeaza ochii cand povestesti iubiri dar a venit randul tau asa ca astept rabdatoare sa revii.Ati spune ca privesc in trecut dar e aici trecutul meu;prezent,il simt,il vad,il aud,il iubesc.Nu ne-am sincronizat si regret ca n-am stiut ce am...cum se intampla intotdeauna...vrei dupa ce pierzi.Unii au norocul unei a doua sanse iar altii se sforteaza sa uite.Dar poti dicta ce sa uiti cand simti...si atat de intens?De-ar fi numai egoism cat de bine ar fi!Nu vreau sa ma schimb!Vreau sa fiu "perfecta" asa cum sunt caci perfectiunea este plictisitoare.Ochi blanzi si dragi ce eu i-am readus la viata...oare este momentul sa iti dau drumul,o data vindecat?
Stiu cand sunt fericita si asta ma-ngrozeste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu