marți, 8 ianuarie 2008

Poveste fara cuprins sau final


Privea pe fereastra acelasi oras aglomerat care o sufoca dar o-ncata deopotriva.Dormise prost si repede aproape ca si visase dar nu era pe deplin convinsa ca nu-si vizualizase dorintele.Il visase dupa mult timp,mai aproape si mai adevarat ca niciodata.Trecusera 2 ani si tot nu-ntelegea ,nu-l intelegea.Parea ca sta sa ploua dar nu va ploua...zapada mai scartaia pe alocuri sub talpile grele.L-a vazut azi.S-au privit,ea nedumerita,el copil inca...

In minte i se derulau continuu versuri ,ale unei romante auzite intr-o cafenea veche,ce nu-si aveau rostul acum dar care o bantuiau din clipa in care zorile s-au ivit.

Avea sa afle cum se simte dorinta pe piele,sa o respire,sa-i inunde narile,sa o faca sa intre intr-o amorteala stranie.

----------------------------------------------------------------------------
Nu stia cum sa scape de amintiri.E in fata ei si nu scoate un cuvant.Intinde mana si o atinge.O privea absent...poate nici nu era ea cea pe care el o vedea acum.Vroia sa fuga dar picioarele nu o ascultau.Sa-l alunge,sa scape,sa nu mai fie slaba...sa-l alunge...da...


Merita continuata?

Un comentariu:

vlad berchi spunea...

merita sa te ratacesti intr-un sarut stiind ca buzele se vor rispi in cenusa clipelor, lasand doar amintirea inca vie si dureroasa? merita viata, stind drumul e cu sens unic? merita sa il ti de mana cand fiinta lui se zbate intre aici si dincolo? merita povestea voastra stiind ca nimeni nu o va scrie vreoadata?